Jurnal de calatorie : Milano II (Lacul Como)

Mereu am avut o problema cu diminetile, pe care le percep doar ca finalul unei nopti, perioada a zilei care mi se pare mult mai fascinanta. Trezitul matinal mi se pare un soi de pedeapsa brutala, menita sa ne smulga din imbratisarea calda a pernelor si din fascinanta lume a viselor pentru a ne tranti in lume reala.

Perceptia mea despre dimineti a ramas aceeasi si in Italia, astfel ca degeaba patrundea soarele prin draperiile ciocolatii in camera noastra  de hotel, inundand-o cu lumina si caldura. Nu voiam sa parasesc patul prea curand. Totusi un gand ivit pe neasteptate m-a desteptat brusc : astazi mergem la Lacul Como, o locatie superba, sau cel putin asa pare dupa pozele pe care le-am vazut.

Rapid am facut un dus, am aplicat un machiaj natural si am ales o tinuta eleganta cu aer de croaziera. Un strop de parfum frantuzesc si ne aflam deja in tren, intr-o gara milaneza cu destinatia Como.

O ora mai tarziu, aveam in fata un infinit albastru, calm, protejat de Alpiii maiestosi. Cerul azuriu de iulie, pe care pluteau lin pufuleti albi perfecta tabloul si ne dovedea inca o data ca natura e un arhitect desavarsit.

IMG_2336 IMG_2395

Din localitatea Como, am luat funicularul ce opereaza de mai bine de 100 de ani spre comuna Brunate, situata la aproximativ 750 de metri deasupra nivelului marii.

Calm, o liniste rar intalnita astazi, stradute pietruite si inguste, vile somptuoase cu privelisti uimitoare si multa verdeata, cam asa ar fi putea descrisa pe scurt localitatea Brunate, prin care ne plimbam agale intr-o vineri.

IMG_3232 IMG_3215  IMG_2301  IMG_2303 IMG_2305

IMG_2341Urmatoarea destinatie a fost statiunea Bellagio, supranumita „Perla lacului Como”, iar planul era sa ajungem acolo cu vaporasul. Ne-am cumparat bilete, ne-am asezat pe bancutele de lemn, cu ochelarii de soare pe nas si aparatele foto in mana, pregatite sa imortalizam peisajul si sa uitam, macar pret de cateva minute, de problemele cotidiene, banale, pe care le avem cu totii.

Calatoria, desi placuta si linistita a inceput sa se transforme intr-una stresanta, presate fiind de ceas. Aveam de prins un tren inapoi spre Milano, din Como, iar statiunea Bellagio parea inca departe desi ne aflam de mai bine de doua ore pe apa.

IMG_2367

Am uitat insa de stres cand am coborat in Bellagio, un colt de paradis, care prin prisma strazilor inguste a preluat din farmecul Venetiei. Acordurile de jazz ce rasuna de la terase, turistii bronzati si zambitori, florile pastelate care impodobeau orice coltisor si cladirile cochete, pictate in culori domoale te fac sa iti doresti sa te stabilesti aici.

Magazinele de tesaturi, esarfe sau ceramica isi momeau clientii, dar noi eram in cautarea unei inghetate de pepene rosu, pe care am gasit-o intr-o gelaterie unde desertul este servit de… o romanca. In Italia, gelato facea parte din meniul zilnic.

IMG_2401  IMG_2410 IMG_2411 IMG_2412 IMG_3327 IMG_3343 Vrajite de frumusetea locului am uitat de durerea de picioare, de soarele puternic, dar si de timp; eram dornice sa exploram cat mai mult, sa admiram, sa ascultam si sa mirosim fiecare coltisor din Bellagio. O rafala puternica de vant ne-a trezit insa la realitate : aveam de prins un autobuz, iar norii cenusii care isi faceau aparitia pe cer ne-au usurat despartirea de Perla Lacului Como.

Autobuzul ne-a dus inapoi in localitatea Como, unde ne-am tras sufletul la un Cuba Libre rece, in timp ce admiram mandre pozele realizate adineaori. „Candva aceste fotografii vor spune o poveste pe blog-ul meu”, gandeam eu atunci. Am luat trenul catre Milano, unde ne astepta o noapte lunga; era seara in care am ales sa servim o cina tarzie pe bulevardul Corso Como, facand astfel cunostinta cu viata de noapte milaneza.

Tip:

  • Daca veniti cu trenul din Milano, veti cobora in gara din localitatea Como. De acolo va puteti deplasa spre statiuni fie cu autobuzul, varianta mai rapida si mai ieftina (7 euro bilet dus-intors) fie cu vaporetto (20 euro bilet dus-intors).

Pentru prima parte a articolului click aici.

Pentru partea a treia a articolului click aici.

Jurnal de calatorie : Italia I

Cu toate ca m-am intors intors de mai bine de 24 de ore din Italia, parca inca nu mi-am revenit complet. Corpul este obosit, ochii somnorosi, iar talpile imi ard de la prea mult umblat pe fierbintile strazi venetiene. Mintea e doldora de amintiri, povesti, experiente, momente pe care inca nu a reusit sa le aseze in ordine.

Vreau sa impartasesc cu voi aceasta excursie prin cuvinte si imagini. Cu voi cei care ati vizitat regiunea Veneto pentru a va reaminti de frumusetea locurilor; cu voi cei care intentionati sa ajungeti acolo pentru a va veni in intampinare cu sfaturi si sugestii; dar si cu voi, cei care nu ati trecut nordul Italiei pe lista locurile pe care vreti sa le vizitati pentru a va covinge ca e musai sa calcati si pe aceste meleaguri.

Calatoria noastra a inceput in Oradea, de unde am purces cu masina spre Aeroportul International din Timisoara. Zborul cu destinatia Treviso a durat aproximativ o ora si un sfert.

Daca va dor urechile (otalgie) in timpul zborului din cauza diferentelor de altitudine e de ajutor sa luati un analgezic cu aproximativ jumatate de ora inainte de decolare. De asemenea, mestecatul gumei, suptul unei bomboane sau imitarea unui cascat sau inghitul fortat va ajuta sa va desfundati urechile. Nu dormiti in timpul zborului si folositi dopuri de urechi.

Am aterizat in Treviso, o localitate eleganta si pozitiva care ne-a depasit cu mult asteparile. Aici se fabrica celebrul vin spumos italian Prosecco.

Treviso este un orasel brazdat de canale, unde doamnele in rochii lejere si domnii in bermude si camasi consuma Aperol Spritz indiferent de ora din zi sau din noapte, intr-unul din multele barulete cochete din oras sau chiar afara pe strazile pietruite.

Ne-am cazat in Hotelul Scala, gazduit de o vila din secolul 18 aflata la aproximativ 2km de centrul orasului, apoi am iesit la plimbare. Dupa cateva ore de tocit tenisii pe dalele din oras si clatit ochii cu vilele somptuoase din zona, ne-am oprit sa luam cina.

Total la intamplare am ales un restaurant de familie: Trattoria Toni del Spin. Am tinut neaparat sa degustam ceva traditional : paste. Se pare ca italienii le prepara intr-un mod foarte simplu, fara sosuri sau arome pretentioase. Adauga doar busuioc, vin, ulei. Ale mele au fost cu scoici, fructe de mare pe care vi le recomand. Sunt sanatoase, dar si gustoase. Mama si sora mea au ales sa incerce si vinul casei, un vin alb, sec, ademenitor caruia i-au adus doar cuvinte de lauda.

Dupa o alte plimbare, de data acesta bucurandu-ne de racoarea noptii si de o gelato aromata, ne-am intors la hotel pentru a ne adanci intr-un somn binemeritat. Ochii trebuie sa stea inchisi pentru cateva ore pentru ca maine ii asteapta o zi lunga de desfatari.

IMG_4808 IMG_4809 IMG_4816 IMG_4812IMG_4832 IMG_4817  IMG_4823 IMG_4825

IMG_4851  IMG_4843 IMG_4844

Pentru partea a IIa a jurnalului click aici.